Europa
Suprafață	10.180.000 km²
Populație	741.447.158 (2016)
Densitate	72,9 locuitori/km²
Țări	50 (Lista țărilor)
Familiile de limbi	Indo-Europene Fino-Ugrice Altaice Limba bască Semitice Caucaziene
Cele mai mari orașe	Istanbul, Moscova, Londra, Paris, Madrid, Sankt Petersburg, Berlin, Roma, București, Atena, Kiev, Varșovia, Minsk
Fus orar	multiplu de la UTC (Islanda) la UTC+5 (Rusia)

Europa este, convențional, unul dintre cele șapte continente. Cuprinzând peninsula Eurasiei, Europa este separată de Asia de Munții Ural, râul Ural și Marea Caspică la est, și de Munții Caucaz la sud-est. Europa are deschidere, în nord, la Oceanul Arctic, în vest la Oceanul Atlantic, în sud la Marea Mediterană, iar în sud-est la Marea Neagră și la căile ei de legătură spre Marea Mediterană. Totuși, granițele Europei — un concept ce datează încă din antichitate — sunt oarecum arbitrare, deoarece termenul de continent poate face referire la diferențele de ordin cultural și politic sau cele de ordin fizico-geografic. Andreas Kaplan a definit Europa ca oferind „un maxim de diversitate culturală într-o distanță geografică minimă”.^[1]

Ca suprafață, Europa este penultimul continent, acoperind 10.180.000 de kilometri pătrați sau 2% din suprafața Pământului și 6,8% din suprafața terestră. Din cele 50 de state ale Europei, Rusia este cel mai mare (atât ca suprafață, cât și ca populație), în timp ce Vaticanul este cel mai mic. Ca populație, Europa este al treilea continent după Asia și Africa, având 731 de milioane de locuitori, adică 11% din populația lumii;^[2] totuși, potrivit estimărilor Organizației Națiunilor Unite, ponderea Europei va scădea la 7% până în 2050.

Europa, în special Grecia Antică, este locul de naștere al culturii vestice.^[3] Națiunile europene au jucat, începând din secolul al XVI-lea încoace, un rol predominant în politica mondială, în special după începuturile colonialismului. Între secolele al XVII-lea și al XX-lea, țările europene au controlat Americile, cea mai mare parte din Africa, Australia, precum și porțiuni întinse din Asia. În 1900, populația Europei reprezenta 25% din populația lumii.^[4] Schimbările demografice și cele două războaie mondiale au condus la declinul dominației europene în politica mondială, la mijlocul secolului al XX-lea, pe măsură ce Statele Unite și Uniunea Sovietică își sporeau influența. În timpul Războiului Rece, Europa a fost divizată de-a lungul Cortinei de Fier între NATO, în partea de vest, și Pactul de la Varșovia, în est. Integrarea europeană a condus la fondarea Consiliului Europei și a Uniunii Europene în Europa de Vest, amândouă extinzându-și granițele spre est, după dezmembrarea Uniunii Sovietice în 1991.

Etimologie |

Tizian: Răpirea Europei (pictură în ulei)

În mitologia Greciei antice, Europa a fost o prințesă feniciană pe care Zeus a răpit-o, după ce a luat forma unui taur de un alb strălucitor. A dus–o pe insula Creta, unde aceasta a dat naștere lui Minos, Rhadamanthus și Sarpedon. Pentru Homer, Europa (greacă Εὐρώπη, Eurṓpē) era numele reginei Cretei din mitologie, și nu, încă, o denumire geografică. Mai târziu, Europa făcea referire la zona central-nordică a Greciei, iar din jurul anului 500 î.Hr. termenul a fost extins pentru a face referire și la teritoriile din nord.

Numele grecesc „Europa” are o origine incertă. O ipoteză sugerează originea cuvântului de la cuvintele grecești întins (eur-) și ochi (op-, opt-), iar de aici Europē.

Istorie |

Europa s-a format printr-un amestec de moștenire greco-romană, feudalism și creștinism. Europa are o lungă istorie a unor mari reușite culturale și economice, începând din Epoca Bronzului. Originile culturii vestice sunt, în mod general, atribuite grecilor antici și Imperiului Roman, care a supus întreg continentul pentru mai multe secole. După declinul Imperiului Roman, Europa a intrat într-o perioadă de stagnare, cunoscută sub numele de Evul Mediu, care s-a terminat prin fenomenul numit Renaștere și prin Noii Monarhi, ce aveau să marcheze noi descoperiri, explorări și creșterea cunoștințelor științifice. Din secolul XV, națiunile europene, în special Spania, Portugalia, Franța și Marea Britanie, au construit mari imperii coloniale, cu dependențe în Africa, America și Asia. Revoluția Industrială a început în secolul XVIII, ducând la o prosperitate sporită și, implicit, la o creștere a populației. După Al Doilea Război Mondial și până la sfârșitul Războiului Rece, Europa a fost împărțită în două mari blocuri politice și economice: națiunile comuniste din Europa de Est și țările capitaliste din Europa de Vest. În jurul anului 1991, blocul estic a fost dezintegrat, după ce a fost vândut la Malta.^[5]

Geografie și întindere |

Din punct de vedere al geografiei fizice, Europa reprezintă o peninsulă, partea nord-vestică a Eurasiei sau a Afro-Eurasiei: Asia ocupă partea estică a acestei mase continentale și toate împart un platou continental comun.

Delimitări |

Europa văzută din satelit

• 
  Nord-71°10′21″N 25°47′40″ - Capul Nord (Norvegia)


• 
  Sud-36°0′15″N 5°36′37″ - Punta Marroquí (Spania)


• 
  Est-60° 0′ 0″ N, 60° 0′ 0″ E-Nord-estul Muntilor Ural(Rusia)


• 
  Vest-38°46′51″N 9°29′54″ - Capul Roca(Portugalia)

Granița de est a Europei este reprezentată convențional de Munții Ural, în Rusia.^[6] Primul geograf al secolului I d.Hr., Strabon, credea că, de fapt, Râul Tanaïs reprezintă această graniță,^[7] așa cum precizau și primele surse iudaice. Frontiera de sud-est cu Asia nu este definită clar. Cel mai adesea, Uralul sau, alternativ, Râul Emba sunt luate ca posibile delimitări. Granița continuă către Marea Caspică, Munții Caucaz sau, alternativ, Râul Kura din Caucaz, și ajunge la Marea Neagră; apoi, Strâmtoarea Bosfor, Marea Marmara, Strâmtoarea Dardanele și Marea Egee completează granița cu Asia. Marea Mediterană din sud separă Europa de Africa, în timp ce vecinul din vest este Oceanul Atlantic; Islanda, deși mai aproape de Groenlanda (America de Nord) decât de Europa, face, totuși, parte din cadrul acestui continent.

Datorită diferențelor culturale și socio-politice, există multe variante de delimitări ale Europei; în unele surse, anumite teritorii nu sunt incluse în Europa, în timp ce alte surse le includ. De exemplu, geografii din Rusia și alte state post-sovietice includ, în general, Munții Ural în Europa, dar Caucazul îl atribuie Asiei. De asemenea, unele hărți includ în Europa Georgia, Armenia și Azerbaidjanul, în timp ce altele le exclud. La fel în ciuda faptului că insulele Cipru și Malta sunt mai apropiate de Asia și Africa, adesea sunt redate ca aparținând continentului european, mai ales de când au devenit membre cu drepturi depline ale Uniunii Europene. Același lucru se petrece cu Insulele Canare ale Spaniei și cu teritoriile engleze și franceze situate în sau dincolo de Oceanul Atlantic sau în Oceanul Indian.

Caracteristicile continentului european |

Harta fizică a Europei

• contur sinuos, lungimea țărmurilor de aproximativ 80 000 km


• relief complex și diversificat, altitudinea medie 340 m, altitudinea maximă 5642 m (Munții Caucaz)


• predominanța climatului temperat, prielnic locuirii umane


• diversitatea și complexitatea rețelei hidrografice ca tipologie, lungime, nivel, debit, importanță


• diversitatea biopedogeografică latitudinală și altitudinală


• resurse de subsol variate, neuniform răspândite


• grad ridicat de populare, densitatea populației-71 loc./km²


• ponderea ridicată a populației urbane (peste 77%)


• existența civilizațiilor străvechi (greacă, romană, bizantină) și predominanța religiei creștine


• prezenta celor 2 blocuri regionale: militar (NATO) și economic (UE)

Relieful major - trepte, tipuri și unități majore de relief |

Elbrus 3D version

Relieful Europei este foarte variat pe zone relativ mici. În regiunile sudice predomină caracterul muntos, în timp ce mergând spre nord, terenul coboară dinspre Alpi, Pirinei și Carpați, prin teritoriile deluroase, și continuă către câmpiile joase din nord și est. Aceste șesuri prelungite sunt cunoscute sub numele de Marea Câmpie Europeană, iar în mijlociul lor se întinde Câmpia Nord-Europeană. De asemenea, un arc format din zone mai înalte se desfășoară de-a lungul țărmului nord-vestic, care începe în vestul insulelor britanice și al Irlandei și continuă până la țărmul articulat și plin de fiorduri al Norvegiei.^[8]

Această descriere este simplificată. Zone cum ar fi, de pildă, Peninsula Iberică și Peninsula Italică au propriile caracteristici, așa cum și însăși Europa centrală dispune de multe platouri, văi și bazine care complică și mai mult tendința generală.

Suprafața Europei este de aproximativ 10,5 milioane de km², fiind al șaselea continent ca întindere. Cea mai mare răspândire o au câmpiile cu înălțimi între 0 și 200 de metri, care reprezintă circa 57%, urmate de dealuri și podișuri — 37% — și munți — 6% din suprafața totală. Altitudinea medie este de 320 de metri, aceasta fiind cea mai mică, relieful încadrându-se între -28 de metri, în Marea Caspică, și 4807 metri, în Munții Alpi, vârful Mont Blanc.^[8]

Per ansamblu, altitudinile mai mici de 500 metri (câmpii, podișuri, dealuri) se întind din estul Munților Alpii Scandinaviei până în vestul Munților Urali și din nordul Munților Pirinei și al Mării Negre până la țărmulul Oceanului Arctic.

Unități morfostructurale |

Orogeneza alpina

Din punct de vedere tectonic, continentul aparține Plăcii Euroasiatice; 60% din suprafața Europei este foarte veche (unitățile de platformă și munții paleozoici).

• 
  Europa străveche: primul nucleu continental al Europei este reprezentat printr-o unitate de platformă precambriană alcătuită din Scutul Scandinav, în nord, și Placa Est-Europeană (Placa Rusă), care se suprapune peste cea mai mare parte a Europei Estice.


• 
  Europa caledoniană: Orogeneza caledoniană, care a avut loc în prima jumătate a erei paleozoice, a dus la formarea Munților Alpii Scandinaviei, a munților din arhipelagul Spitzbergen, a munților Scoției (Munții Grampieni) și Țării Galilor (Muntii Cambrieni).


• 
  Europa hercinică: în Paleozoicul Superior, orogeneza hercinică a dus la formarea unui lanț de munți care începea de la Oceanul Atlantic și se termina la Marea Neagră. În prezent se păstrează în fundamentul unor câmpii din Vestul Europei, dar mai ales într-o serie de masive joase: Podișul Castiliei, Masivul Armorican, Masivul Central Francez, Munții Vosgi, Munții Pădurea Neagră, Masivul Șistos Renan, Masivul Harz (Mittelgebirge), Masivul Boemiei, Podisul Lysa Gora și Podișul Dobrogei de Nord. Aceeași orogeneză a dus la formarea Munților Urali.


• 
  Europa alpină: orogeneza alpină, care a avut loc în erele mezozoică și neozoică, a dus la cutarea stratelor din fostul Ocean Tethis în urma coliziunii dintre continentul nordic Laurasia și cel sudic, Gondwana. A luat naștere lanțul alpin alcătuit din : Cordiliera Betică, Munții Pirinei, Munții Alpi, Munții Apenini, Alpii Dinarici, Munții Carpați, Munții Balcani(Stara Planina) și Munții Caucaz. S-a format și cel mai lung lanț de munți vulcanici din Europa, Harghita-Oaș-Vihorlat din erupțiile vulcanice neogene, precum și vulcanii mediteraneeni: Etna în Sicilia, Vezuviu în Italia, Stromboli în Insulele Lipari. În prezent, areale cu vulcani activi se găsesc în Islanda și Italia.

Tipuri genetice de relief |

Acest articol sau această secțiune este sub formă de listă și trebuie rescris sub formă de text format din fraze legate.

Câmpie din Danemarca

Circul glaciar de Soaso

Fiordul Geirangerfjord

Piemont din Pirinei

Podișul Karst

Etna

Poldere olandeze

Plajă grecească

Munții Rila

Tipurile genetice majore de relief ale Europei sunt determinate de morfostructurile majore:

• 
  Câmpiile: cele mai întinse se suprapun peste primul nucleu continental (Câmpia est-Europeană se suprapune peste placa est-europeană)

Sistemele montane caledonice, hercinice și alpine s-au format în orogenezele omonime, apărând astăzi fie sub forma unor lanțuri muntoase, fie sub forma unor masive muntoase și podișuri.
Ariile depresionare apar sub forma unor câmpii de acumulare (fluviale, fluvio-lacustre, fluvio-glaciare) sau depresiuni interioare.
Unitățile de podiș se suprapun peste substraturi diferite după cum urmează: Podișul Ardeni, Podișul Boemiei, Podișul Podolic, Podișul Dobrogei pe structuri hercinice; Podișul Smaland, Podișul Norland și Podișul Finlandei se suprapun pe structuri caledonice.

Acțiunea agenților externi asupra acestor tipuri de relief a determinat apariția reliefului derivat:

• 
  Relieful glaciar a apărut fie ca rezultat al acțiunii ghețarilor de calotă, fie ca rezultat al acțiunii ghețarilor montani.

Relieful glaciar de calotă. În pleistocen, Europa Nordică a fost acoperită de o platoșă de gheață care se extindea spre sud peste Marea Baltică și peste Câmpia Europei de Nord și Câmpia Est-Europeană până la latitudinea orașelor Kiev și Moscova. În urma topirii ghețarului de calotă a rămas un relief glaciar specific, cu aliniamente de morene, sandre, blocuri eratice și depresiuni care adăpostesc lacuri. Acest tip de relief glaciar se extinde peste sud-estul Peninsulei Scandinave, Finlanda, Câmpia Nord Europeană și jumătatea nordică a Câmpiei Est-Europene.

Relieful glaciar montan cuprinde mai multe tipuri: relief glaciar pirinean alcătuit dominant din circuri glaciare, creste alpine, relieful glaciar alpin și caucazian alcătuit din circuri, văi glaciare, morene, creste alpine, dar și relief glaciar actual. În Munții Carpați se conservă relieful glaciar cuaternar.

Relieful litoral:

• cu fiorduri: Peninsula Scandinavia, Arhipelagul Britanic


• cu riass: nordul Spaniei, nord-vestul Frantei


• cu estuare la gurile de vărsare ale fluviilor: Sena, Tamisa, Severn, Elba, Peciora, Dvina de Nord
  


• cu delte: Delta Volgăi, Delta Dunării, Delta Padului


• cu limane: la Marea Baltică și la Marea Neagră


• de tip dalmatic: pe litoralul Croației, la Marea Adriatică


• țărm antropic: polderele olandeze

Relieful carstic s-a format carstificându-se (calcare, sare, ghips) și este diversificat în raport de condițiile locale. Curpinde relief carstic de suprafață: lapiezuri, doline, uvale, polii, ponoare, poduri naturale, toate incluse în termenul exorcarst, și carstul din adâncime, endocarstul, alcătuit din peșteri. Cele mai reprezentative zone carstice din Europa sunt Podișul Karst (Slovenia) și Munții Alpi din Austria.

Relieful de loess/sedimentar: microdepresiuni formate prin tasare numite crovuri. Se găsește în Câmpia Germano-Polonă, Câmpia Europei de Est.

Relieful vulcanic din Europa cuprinde trei tipuri principale : platouri vulcanice în Islanda, vulcani activi și semiactivi cu relief vulcanic alcătuit din conuri și cratere, în Italia, și un lanț vulcanic neogen stins în Carpați cu relieful vulcanic modelat de agenții externi unde apar conuri vulcanice, neck-uri și cratere sau fragmente de cratere.

Relieful piemontan este cel mai bine reprezentat în nordul Munțiilor Pirinei, în regiunea Piemont din nordul Italiei și în Piemontul Getic, în sudul Carpaților Meridionali.

Suprafețele de eroziune apar în masivele vechi sub forma unor peneplene, cât și în munții de tip alpin, sub forma de nivele de creste sau platouri largi și fragmentate formate în trei-patru etape de evoluție numite suprafețe de nivelare.

Terasele și luncile se desfășoară în lungul văilor din Europa Centrală și de Sud și cuprind 3-8 trepte de terasă. Toate râurile mari și fluviile din Europa prezintă lunci largi și uneori culoare de vale.

Relieful eolian este format din câmpuri de dune și apare mai frecvent în sud-vestul Franței și în Câmpia Mării Caspice și Danemarca.

Relieful insulelor este format din munții alcătuiți din roci eruptive sau cristaline cu înălțimi de până la 1500 metri și din câmpii litorale înguste. Insula Islanda are aspectul unui imens podiș vulcanic, alcătuit din bazalte, tufuri și brecii vulcanice terțiare, peste care se înalță numeroase conuri vulcanice, dintre care cel mai înalt are 2115 metri (Hekla).

Unități majore de relief |

Munții Caledonici (paleozoici) formați în Silurian |

Panorama Munțiilor Scandinavici

Munții Scandinaviei

Vârful Ben Nevis

Munții Penini

Alpii Scandinaviei

Munții Scandinaviei |

• se situează în nordul Peninsulei Scandinavice


• formați în Orogeneza Caledonică, ridicați pe verticală în orogeneza alpină


• altitudini de peste 2000 metri


• afectați de glaciația cuaternară


• relief glaciar


• la contactul cu Marea Norvegiei se formează fiorduri

Munții Grampieni |

• Vf. Ben Nevis - 1343 metri


• lanțuri orientate SV-NE, separate de depresiuni tectonice

Munții Penini |

• se situează în Marea Britanie


• formați în orogeneza caledonică, afectați de cutările hercinice


• puternic erodați și faliați


• calcare și relief carstic


• altitudini sub 900 metri - Vf. Cross Fell - 893 metri

Munții Hercinici (paleozoici) formati in Carbonifer |

Panorama Muntilor Harz

Masivul Central Francez |

Masivul Francez

Muntii Vosgi

• se situează în vestul Franței


• formați în orogeneza hercinică prin încrețire și eroziune


• roci metamorfice


• afectați de vulcanismul din neozoic - conuri și cratere


• în partea de sud se găsește relief carstic cu numeroase sectoare de chei


• alt. max. - 1886 m (Mont-Dore, vf vulcanic Puy de Sancy)

Meseta Spaniola |

Meseta Spaniola

• se află în partea centrală a peninsulei Iberice


• formați în orogeneza hercinică prin încrețire și eroziune


• roci metamorfice


• erodată și faliată - culmi alungite numite sierre
  


• relief ruiniform apărut prin eroziune


• cele mai înalte vârfuri cu relief glaciar (Sierra de Gredos - 2592 m)

Munții Vosgi (Pădurea Neagră) |

• situați în Germania


• formați în orogeneza hercinică prin încrețire și eroziune


• roci metamorfice


• un sistem de horsturi (Pădurea Neagră și Vosgii) și grabene (Valea Rinului)


• altitudini ce depășesc 1400 de metri


• relief vulcanic

Masivul Șistos Renan |

• are orientare est-vest și se află pe de-o parte și pe alta a Rinului


• formați în orogeneza hercinică prin încrețire și eroziune


• roci metamorfice


• afectați de erupții vulcanice


• relief vulcanic


• înălțime medie : 600–800 m

Munții Jura |

Munții Jura

• se situează în nordul Alpilor


• formați în orogeneza hercinică prin încrețire și eroziune


• roci metamorfice


• alt. max. 1723 m - Vârful Crête de la Neige


• straturi de rocă dispuse în cute regulate, paralele și o structură ce a dat naștere reliefului jurasian

Patrulaterul Boemiei |

• se situează în Cehia


• alcătuit din Podișul Boemiei, încadrat de Colinele Ceho-Morave, Munții Sudeți și Munții Metaliferi, în centru aflându-se Munții Pădurea Boemiei


• formați în orogeneza hercinică prin încrețire și eroziune


• roci metamorfice


• relief carstic

Munții Ural |

Munții Ural

• se află la contactul dintre Europa și Asia


• orientați de la nord la sud și au o lungime de 2000 km


• formați în orogeneza hercinică prin încrețire și eroziune


• roci metamorfice


• alt. max. - Vf. Narodnaia, 1894 m


• relief glaciar în nord, carstic și vulcanic în centru și nivelat de eroziune în sud

Munții Harz |

• cel mai nordic masiv hercinic


• masiv erodat

Munții alpini tineri (mezozoici) formați în Cretacic |

Panorama Munților Alpi

Sierra Nevada

Pirinei

Alpi

Munții Carpați

Munții Apenini

Munții Caucaz

Alpii Dinarici

Muntele Olimp

Munții Balcani

Muntii Rodopi

Munții Rila

Munții Pindus

Mount Elbrus

Mont Blanc

Aneto

Dykhtau

Munții Sierra Nevada |

• 3480 metri (vf. Mulhacen)


• fenomene carstice


• cei mai sudici ghețari din Europa

Munții Rodopi |

• alt. max. 2191 metri în vf. Goliam Perelik

Munții Rila |

• S-V Bulgariei


• cel mai înalt lanț muntos din Peninsula Balcanică - vf. Musalla (2925 metri, cel mai înalt din Bulgaria) cu relief glaciar

Munții Pirinei |

• situați între Golful Biscaya și Marea Mediterană


• despart Peninsula Iberică de continent


• se întind pe o lungime de 400 km


• s-au format prin orogeneza alpină prin încrețire


• domină rocile metamorfice


• au altitudini peste 3000 metri-Vf. Aneto-3404 m


• prezintă relief glaciar și ghețari de tip pirinean


• Pirineii Atlantici

Munții Alpi |

• situați între Marea Ligurică și Câmpia Panonică, pe o lungime de 1200 km;


• formați în orogeneza alpină prin încrețirea scoarței terestre;


• domină rocile metamorfice;


• au altitudini de peste 4000 m;


• prezintă relief glaciar și carstic;


• înălțimea maximă: Mont Blanc - 4807 m.

Munții Carpați |

• se întind din Bazinul Vienei până în Valea Timocului


• formați în orogeneza alpină prin încrețire,


• domină rocile metamorfice


• au traseu sinuos și sunt mai fragmentați decât Alpii


• au altitudinea maximă de 2655 m (Vârful Gherlakovka din Munții Tatra)


• prezintă relief glaciar, carstic și vulcanic.

Munții Apenini |

• sunt situați în Peninsula Italică


• formați prin orogeneza alpină prin încrețire


• domină rocile metamorfice, se desfășoară sub formă de culmi paralele orientate nord-sud


• altitudinea maximă 2912 m (Vf. Corno Grande)


• în nord apar alunecările de teren, în sud se găsește relief vulcanic și vulcani activi ca Vezuviu


• sunt fragmentați de numeroase văi și depresiuni

Munții Caucaz |

• situați între Marea Neagră și Marea Caspică


• formați prin orogeneza alpină prin încrețire


• domină rocile metamorfice


• se găsesc și roci vulcanice și calcare


• altitudinea maximă: 5642 metri


• prezintă relief vulcanic, carstic și glaciar


• sunt traversați de trecători la înălțime (Pasul Crucii - 2380 metri)


• prezintă masivitate

Alpii Dinarici |

• situați de-a lungul țărmului Mării Adriatice


• formați prin orogeneza alpină prin încrețire


• domină rocile metamorfice


• relieful carstic


• prezentă șirurilor paralele, ce se extind și în Marea Adriatică formând țărmul dalmatin

Munții Pindului |

• ocupă partea vestică a Greciei


• formați în orogeneza alpină prin încrețire


• domină rocile metamorfice


• altitudinea maximă: 2911 metri - Vârful Olimp


• se extind din Marea Adriatică formând un țărm dalmatin

Munții Balcani |

• situați în Peninsula Balcanică


• formați prin orogeneza alpină prin încrețire


• domină rocile metamorfice


• mai joși decât Carpații


• altitudinea maximă: 2376 metri - Vârful Botev


• formați din două culmi între care se găsește Valea tectonică a Tundjei


• relief mai puțin variat

Podișuri vechi |

Emparis - Lac Lérié

Hardangerviddaflora

Podișul Castiliei |

• fundament hercinic și cuvertură sedimentară mezozoică și neozoică


• altitudini de peste 500 m


• înălțarea marginilor a generat sierre (Sierra de Gredos 2592 m)


• subunități: Podișul Castilia Veche în nord, Podișul Castilia Nouă în sud

Podișul Boemiei |

• înconjurat de munții hercinici, Munții Pădurea Boemiei, Munții Metaliferi, Munții Sudeți, Colinele Ceho-Morave

Podișuri noi |

Podisul Elveției |

• caracter piemontan spre Alpi


• depozite glaciare și fluvio-glaciare

Podișul Bavariei |

• situat în sudul Germaniei

Podișul Finlandei |

• estul Peninsulei Scandinavice


• se suprapune Scutului Baltic


• alcătuit din șisturi cristaline străpunse de granite


• puternic modelat de ghețarii cuaternari


• relieful glaciar - șiruri de morene


• alt. maximă - 1324 metri

Câmpii vechi |

Câmpia Rusească

Câmpia Europei de Nord

Câmpia Europei de Est |

• aflată în estul Europei, este cea mai întinsă câmpie europeană și a doua din lume după Câmpia Amazonului


• este formată din Scutul Baltic, peste care s-au depus straturi de sedimente


• alcătuită din câmpii joase, câmpii colinare și podișuri joase puternic erodate


• podișuri: Podișul Volga, Podișul Central Rus, Podișul Valdai, Timan


• alt. minimă- 28 metri, alt. maximă-463 m în Col.Timan


• modelat de glaciația cuaternară,pe care s-a depus un strat gros de loess


• principalele sisteme fluviale sunt orientate spre nord-sud

Câmpia Europei de Nord |

• Câmpia Germano-Polonă


• câmpie de subsidență


• modelată de ghețari cuaternari - câmpuri de morene, sandre


• altitudini negative în Câmpia Olandei care au fost închise cu diguri numite poldere


• cămpie vălurită, acoperită cu loess

Câmpia Germano-Poloneză |

Frisia de est (Câmpia Germano-Polonă)

• este mărginită la nord de coasta Mării Nordului și a Mării Baltice, la sud de munții Mittelgebirge cu Masivul Șistos Renan, Eifel, Bergisches Land și Sauerland, la vest de regiunea Teutoburger Wald, la est de munții Harz ca și colinele aparținătoare de Erzgebirge.


• Principalele ape curgătoare sunt Rinul, Ems, Weser, Elba și Havel.


• Se extinde și pe litoralul baltic al Poloniei.


• A fost afectată de glaciațiunea cuaternară, dovadă stând șirurile morenaice care se întâlnesc pe toată suprafața unității de relief

Câmpii noi |

Câmpia Padului |

Câmpia Padului

• vechi golf al Mării Adriatice, în care s-au depus sedimente aduse de râuri din Alpi


• s-a format în cuaternar


• alt.scăzute-sub 200 m


• separă Munții Apenini de Alpi


• a creat o deltă comună cu Adige-prezintă lagune și cordoane litorale

Câmpia Panonică |

• se află între Munții Dinarici, Munții Alpi și Munții Carpați


• s-a format în cuaternar prin depunerea de sedimente pe locul lacului panonic


• roci sedimentare


• fundament cristalin, căzut în trepte


• se găsesc munți insulari la suprafață

Câmpia Română |

• se desfășoară de-a lungul Dunării, sub formă de fâșii paralele, reprezentate de Lunca Dunării, terasele Dunării, câmpia de loess, câmpiile de subzistență și câmpiile piemontane

Clima |

Tipuri de clima

Temperaturile in intervalul 2009-12

Europa se află în mijlocul zonei temperate de nord, cea mai mare parte a continentului fiind cuprinsă între 35º și 60º latitudine nordică și între 9º și 65º longitudine vestică,^[8] întinzându-se pe mai bine de 4 000 km între Capul Nordului, unde temperatura medie anuală este de −5 °C, și insula Creta unde temperatura medie anuală este de 18 °C.

Centrul și răsăritul continentului au o climă continentală contrastată, cu ierni reci și veri foarte calde (mai ales în ultimele decenii și cu precădere în orașele moderne dominate de asfalt, ciment, beton și sticlă), dar în apus și la miazăzi se manifestă respectiv influențele atlantice și mediteranene care moderează contrastele termice. Dinspre Atlantic vin vânturile de apus care aduc umezeală tot anul și mențin temperaturile deasupra mediei mondiale la latitudinile corespunzătoare, mulțumită apelor calde aduse de curentul Nord-Atlantic zis și „Curentul Golfului” (este vorba de Golful Mexic: acest curent este numit Gulf Stream în limba engleză și Corriente del Golfo în spaniolă).

Spre răsărit, marile presiuni de iarnă formează bariere de aer rece în calea fluxului de apus de aer oceanic, provocând ninsori mari acolo unde cele două mase de aer se întâlnesc sau geruri uscate mai la răsărit. Munții norvegieni constituie de asemenea o barieră, astfel că Scandinavia are o climă continentală rece.

Spre sud, clima mediteraneană se caracterizează prin ierni călduțe și ploioase și prin veri calde, uscate și însorite, astfel încât această climă a fost definită ca fiind „temperată iarna și subtropicală vara”.

Acești factori explică repartizarea climelor Europei așa cum apar pe harta alăturată.

Factori |

Mase de aer

Factorii genetici ai climei Europei sunt:

• radiația solară (rezultată din poziția de pe glob) determină caracterul temperat al climei;scade ca valoare anuală de la sud (130-140 kcal/cm³/an) spre nord (80-100 kcal/cm²/an).


• circulația generală a aerului de la vest la est concretizată prin deplasarea anuală a zonelor de divergență și convergență, este determinată pe direcția vest-est): repartiția descrescătoare a precipitațiilor;diminuarea caracterului oceanic al climei; accentuarea continentalismului termic.

Europa este situată în spațiul de acțiune dinamică a vânturilor de vest și a vânturilor polare.
Influența centrilor barici situați în afara continentului sau pe marginile acestuia (Anticiclonul Azorelor, Anticiclonul Groenlandez, Anticiclonul Siberian, Ciclonul Islandez, Ciclonul Central Asiatic) determină deplasarea pe continent a unor mase de aer diferite: polare- foarte reci și relativ continentale-reci/calde, atlantice-călduroase și umede, mediteranene/nord africane-calde și umede; după sezon și uscate.

Diversitatea maselor de aer și raporturile dintre acestea determină caracteristici variate în regimul precipitațiliilor, temperaturii.

• contactul sinuos dintre uscat și apă


• influența Curentului Atlanticului de Nord


• aspectul și altitudinea reliefului prin prezența și orientarea lanțului muntos alpino-carpatic;zonalitatea verticală


• prezența unei mase continentale de mari dimensiuni în estul continentului, aceasta determină continentalismul temperaturii și al precipitațiilor.

Elementele climei |

Nori asupra Europei

Manifestarea elementelor climatice principale; izotermele medii anuale și cantitatea medie anuală de precipitații este determinată de acțiunea climatică simultană a Curentului Atlanticului de Nord și de continentalismul regiunii de est a Europei, inducând o azonalitate deformată (de la sud-vest spre nord-est) și nu este în conformitate cu zonalitatea latitudinală.

Temperatura medie anuală scade de la sudul spre nordul continentului, pe teritoriul continentului se desfășoară izoterme medii anuale cu valori de 20 °C , 15 °C , 10 °C , 5 °C , 0 °C sau -5 °C. Precipitațiile scad de la vest (1000 mm/an) la est (500 mm/an) și cresc în funcție de altitudine. Vânturile predominante sunt vânturile de vest și crivațul din est. Există și vânturi locale, de tip foehn.

Regionalizare climatică |

În Europa se disting mai multe tipuri de climă, cu o succesiune predominant latitudinală, cu o dispunere deformată, de la sud-vest spre nord-est. Zonalitatea este dublată de etajarea pe verticală a elementelor climei. Succesiunea tipurilor de climă începe din Peninsula Iberică (pe fondul climatului mediteran), aici existând nuanțe de ariditate similare latitudinilor tropicale și ajunge la caracteristici climatice extreme în nord-estul continental (similare cu cele polare în nordul Munților Urali).

Repartiția tipurilor de climă este influențată de Curentul Atlanticului de Nord, în vest (sub aspectul repartiției temperaturilor medii și al regimului precipitațiilor) și de influența maselor continentale, în est (în caracterul continental al temperaturii și arid al regimului precipitațiilor).

Tipuri de climă |

• 
  climat subtropical secetos în Peninsula Iberică


• 
  climat mediteranean-subtropical în Peninsula Iberică, Peninsula Italică, sudul Peninsulei Balcanice.

Caracteristici: două sezoane (iarna răcoroasă și umedă, vară foarte caldă și secetoasă), temperaturile medii ale lunilor extreme fiind de 10 °C în ianuarie și 25 °C în iulie.Precipitațiile medii anuale sunt de 600–900 mm/an (predominant în aprilie și octombrie), zona de interferență între circulația vestică, de pe Marea Mediterană și cea din nordul Africii.
Climat temperat oceanic(influența Curentului Atlanticului de Nord) se întâlnește în nordul Spaniei, Insulele Britanice, vestul Franței, nordul Norvegiei (Europa de Vest între 40° și 70° latitudine).

Caracteristici: circulația permanentă a maselor de aer vestice, umede și răcoroase, temperaturile medii ale lunilor extreme scad de la sud la nord (în ianuarie de la 8 °C la -1 °C, în iulie de la 22 °C la 15 °C), iar precipitațiile medii anuale scad de la 1000 mm/an la 800–900 mm/an. Circulă vânturile din vest.

• 
  climat de tranziție: se găsește în centrul Spaniei, Europa Centrală, Europa de Sud-Est.

Caracteristici: slăbirea treptată a circulației maselor de aer vestice, interferența acestora cu masele de aer provenit din nord, sud sau est, temperaturile medii negative fiind timp de 1-3 luni. Vara, temperaturile medii cuprind 15 °C - 18 °C, precipitațiile medii anuale scad de la vest (800 mm/an) la est (500 mm/an).

• 
  climat temperat-continental: se gasește în Europa de Est, sudul Peninsulei Scandinavice.

Caracteristici: influența maselor de aer nordice și est-continentale; rece și umed la nord (500 mmm/an), mai cald și ariid în sud (200–300 mm/an).

• climat temperat de stepă

Caracteristici: precipitații moderate; nuanțe de ariditate (în estul Mării Negre)

• 
  climat subpolar în Europa Nordică, la latitudini mai mari de Cercul Polar

Caracteristici: cca. 5-6 luni temperaturi medii negative; media lunii iulie între 10 °C - 15 °C ; precipitații de 500 – 800 mm/an, predominant sub formă de zăpadă; lungimea mare a anotimpului rece; vânturi polare.

• 
  climat montan: etajare pe verticală; lanțurile montane se desfașoară în toate unitațile climatice;

Caracteristici: la baza munților sunt caracteristicile unitații mari de relief, iar de la cca 800 m altutudine intervine etajarea; scăderea temperaturilor, creșterea precipitațiilor și a umidității; în munții din altutidine, iar în munții din nordul continentului, la 500 m altitudine precipitațiile cresc până la 1000–1500 mm/an.

Hidrografia Europei |

Volga

Balaton

Ladoga

Odra, Szczecin, Polonia

Particularitățile rețelei de râuri se definesc în raport cu : lungimea, suprafața bazinului hidrografic, debitele și nivelurile specifice, bazinele oceanice și marine în care se varsă și regimul de scurgere.

Volga este cel mai lung fluviu al Europei, de peste 3500 km, iar, din acest punct de vedere, este urmată de 3 fluvii cu lungimi între 2000 și 3000 km: Dunărea, Ural și Nipru. Între 1000 și 2000 km, au râurile Don, Peciora, Nistru, Rin și Elba. Volga se impune ca cel mai întins bazin hidrografic în spațiul european.

Cele mai importante fluvii se varsă în Oceanul Atlantic, în Marea Baltică, Oceanul Arctic, Marea Nordului, Marea Mediterană, Marea Neagră, dar și în bazinul endoreic al Mării Caspice (Ural și Volga).

Regimul de scurgere al râurilor variază în cursul anului în funcție de climă și relief. În spațiul european există râuri cu regim complex și râuri cu regim simplu de scurgere. Râurile cu regim complex străbat regiuni variate din punct de vedere morfologic și climatic, reprezentând importante artere de navigație și de energie.Cele mai importante sunt Dunărea, Rinul și Ron.

Râurile cu regim simplu se diferențeaza în funcție de variația debitului:

• tipul nordic: râuri bogate în apă pe tot cursul anului - Pecioara, Dvina de Nord, Neva
  


• tipul atlantic: Loara ,Sena, Tamisa, Meusse; se caracterizează printr-un regim relativ uniform, dar cu debit crescut iarna, ca Saone.


• tipul mediteraneean: râuri scurte, alimentate mai ales iarna, comparativ cu vara, când pot să sece, ca Tibru, Segura, Alfios, Salso.


• tipul central-european: râuri lungi, cu debit mare primăvara în urma topirii zăpezilor și a ploilor de primăvară, ca Vistula, Elba și Odra.


• tipul est-european: specific râurilor din câmpii întinse, cu debit oscilant, foarte mic vara, datorită climatului continental excesiv, ca și iarna, datorită înghețului, cum ar fi Volga, Don și Nipru.

În Europa sunt distribuite numeroase lacuri, variate ca mod de formare, întindere și volum. Cele mai multe și mai mari se află în regiunile afectate de glaciațiunea cuaternară din nordul Europei.

În Peninsula Scandinava și în nordul Câmpiei Ruse există câteva sute de mii de lacuri glaciare, ca Ladoga (18 400 km²) și Onega (9610 km²) în Rusia, ca Varern, Vattern, Malaren în Suedia, Saimma în Finlanda.

Lacurile glaciare sunt numeroase și în munti înalți, însă, chiar daca au o suprafață mai mică decât cele de calotă - mai mari fiind Geneva, Constanza, Bodensee (peste 600 km²), sunt mai adânci, precum cele din nordul Italiei - Como, Garda și Maggiore.

Suprafețe apreciate au și lacurile de origine tectonică, precum lacul Balaton, Ohrid sau Prespa. Cel mai mare lac de pe glob se situează între Europa și Asia: Marea Caspică (371.000 km²) și un nivel sub cel al Oceanului Planetar -28 metri. Din cauza evaporației puternice, suprafața sa se reduce treptat, din 1930 până în prezent micșorându-se cu 40.000 km²,iar în unele locuri linia țărmului înaintând spre interior cu 16 km.

Amenajările hidrotehnice, în special cele din Europa de est, au condus la apariția unor lacuri de acumulare de mari dimensiuni, cum sunt Samara și Vogograd pe Volga; Porțile de Fier I pe Dunare; Timleansk pe Don.

Panorama Dunării lângă orașul Visegard (Ungaria)

Mări și oceane |

Imagine din satelit a Mării Negre

• Oceanul Atlantic


• Oceanul Arctic


• Marea Baltică


• Marea Nordului


• Marea Neagră


• Marea Mediterană


• Marea Marmara


• Marea Egee


• Marea Caspică


• Marea Azov


• Marea Ligurică


• Marea Tireniană


• Marea Ionică


• Marea Adriatică


• Marea Norvegiei


• Marea Mânecii

Biopedosfera Europei |

Biosfera Europei

Vegetația Europei

Vegetația |

Zona Mediteraneeană este alcătuită predominant din formațiuni arbustive semperviriscente: maquis, garriga (sudul Franței), tomillares (Spania), frigana (Grecia). În Spania apare singura specie de palmier pe sol european.

Zona pădurilor de foioase se întinde din nordul Spaniei și din arhipelagul britanic, până la sud de Varșovia, spre est, până în bazinul superior al Prutului și Nistrului, iar spre sud, până la limita munților Alpi, Dinarici și Rodopi. Pădurile sunt relativ sărace în specii, fiind dominate de fag și stejar, multe dintre ele fiind înlocuite, din timpuri istorice, cu plante de cultură.

Zona pădurilor mixte se reprezintă sub forma unor fâșii, între 50 și 55 grade latitudine, care se îngustează pe măsură ce înaintează spre extremitatea estică a continentului.

Zona pădurilor de rășinoase, în care predomină molidul, bradul, zada și mesteacănul, este cea mai masivă unitate forestieră a Europei. Acestea ocupă o arie vastă, până spre latitudinea orașelor Oslo, Stockhlom și Sankt Petesburg, dincolo de care, spre sud, are o maximă extensiune în Câmpia Petesburg, până la latitudinea orașului Kiev.

Stepa, alcătuită din vegetație ierboasă xerofilă, este specifică Europei de Est, teritoriile situate la nord de Marea Neagră și Marea Caspică și a unor porțiuni restrânse din estul Câmpiei Române, Podișul Dobrogei, Câmpia Tisei și Peninsula Iberică. A fost înlocuită în cea mai mare parte cu cereale și plante tehnice.

Silvostepa - o fâșie îngustă, situată între vegetația de stepă și cea a pădurilor de foioase, se întinde din Câmpia Română până la poalele Munților Ural. În afara ierburilor specifice stepei (colilie, laptele cucului, pelin, paius), apar și pâlcuri de pădure, reprezentate de stejar, carpen, tei, arțar etc.

Tundra este întâlnită în insulele arctice, în nordul Scandinaviei și în nordul Câmpiei Ruse, între Capul Nord și Munții Ural. Vegetației sărăcăcioase de mușchi și licheni i se adaugă mesteăcanul pitic, salcia pitică și ienupărul. O vegetație asemănătoare celei de tundră, vegetația alpină, se găsește în partea superioară a munților înalți, fiind formată, printre altele, din graminee, afin, merișor și smardar.

Fauna |

Marmota Alpină

Wisent

Fauna de tip tropical, apoi subtropical, din pliocen, cu elefanți, cămile și antilope, a cedat locul faunei de climă rece, din timpul glaciațiunilor.S-a format o faună de tundră și pădurea boreală, cu exemplare de mamut, ren, cerb, urs, rinocer lânos și animale de peșteră, cum ar fi ursul de peșteră.

În postglaciar, fauna s-a modificat din nou, ajungându-se la fauna actuală.Se mai păstrează însă relicte glaciare, pe munții înalți, în cadrul faunei alpine sau al regiunilor arctice. Intervenția omului a făcut ca, în holocen, unele specii ca bourul sau mamutul să dispară.

Cu toate acestea, și în cadrul lumii animale, se pot deosebi anumite asociații faunistice, legate de zona atlantică, cea mediteraneeană și cea continentală etc.

În Europa atlantică, din cauza marii densități a populației, numărul de specii și de exemplare ale animalelor sălbatice s-a redus simțitor ,iar multe specii, cum ar fi ursul sau lupul, chiar au dispărut.

În nordul european se întâlnesc în mediul acvatic foca, morsa, iar pe uscat lemingul, renul și alte numeroase specii de păsări, în special în timpul scurtei veri polare.

În Europa Mediteraneeană, cu o faună sărăcită, se mai păstrează câteva elemente caracteristice precum șacalul și pisica sălbatică, în care se adaugă numeroase reptile, broasca țestoasă de uscat, scorpionul și în Gilbraltar magotul, singura specie de maimuță din Europa.

Fauna cea mai abundentă și cea mai diversificată se întâlnește în Europa Centrală și în cea Continentală. Taigaua, spre deosebire de tundră, beneficiază de o faună bogată și variată, cu numeroase specii endemice, ca elanul sau vulpea roșie.Pădurea de foioase se caracterizează prin specii de animale precum cerbul, căprioara, mistrețul, ciocănitoarea, gaița, cucul, cocoșul de pădure.

Specifică prin elemente faunistice, este stepa, tipică pentru mulțimea rozătoarelor ca popândăul, hârciogul, iepurele și răpitoare ca lupul, vulpea sau viezurele. Dintre păsări poti fi menționate: dropia, ciocârlia, prepelița, cocorul.

În stepele caspice foarte aride sunt întâlnite antilopa saiga.

Fauna alpină proprice munților înalți, cuprinde relicte glaciare, antilopa de munte europeană, capra neagră, marmota, mai ales în Munții Alpi.

Solul |

Cernoziom - Prokhorovka - Russia

Terra Rossa

Ca o consecință a varietății reliefului, climei și vegetației, în Europa, solurile sunt foarte variate, diferențiindu-se, astfel, clase și tipuri genetice. Cele trei regiuni principale ale continentului - atlantică, mediteraneană și continentală - sunt reprezentate prin soluri caracteristice:

În Europa de Vest predomină argiluvisolurile și cambisolurile, acoperite cu păduri de foioase în spațiile, cu relief mai coborât. Acestea sunt soluri slab acide, mai sărace în humus. În același timp, masivele hercinice se caracterizează prin prezența rendzinelor.

Solul tipic Europei mediteraneene este terra rossa, specific pădurilor xerofile și tufișurilor de arbuști.

În partea centrală și estică a continentului există cea mai mare desfășurare de soluri zonale. Astfel, în nord, pe litoralul arctic, sunt prezentate solurile de tundră; în partea de mijloc, reprezentând cea mai mare suprafață, sunt prezentate podzolurile și solurile cenușii podzolice, tipice pădurii de conifere; spre sud, în Câmpia Română, Podișul Dobrogei, sudul Europei de est și, insular, în Câmpia Tisei, predomină cernoziomurile, legate de formațiunile de stepă și silvostepă. Acestea sunt cele mai fertile soluri din Europa. În zona stepelor caspice, pe porțiuni restrânse, se formează soluri de semideșert, cu o concentrație mare de săruri.

Lanțurile montane înalte prezintă o dispunere a tipurilor de soluri în strânsă corelație cu condițiile climatice și cu elemente de vegetație.

Resurse naturale |

StatfjordA(Jarvin1982)

Бачатский экскаваторы

Swiss National Park 131

Bazinul carbonifer Ruhr

I.Resursele de subsol

• Minereuri de fier: Munții Ural, Peninsula Crimeea, Suedia (Kiruna), nordul Norvegiei, bazinul francez Lorena iar în România în M. Banatului, Poiana Ruscă și Harghita;


• Minereuri neferoase: Scandinavia, România (grupa N a Carpaților Orientali, Apuseni), bauxită (M. Pădurea Craiului) etc.;


• Petrol și gaze: Marea Nordului, Marea Caspică și câmpiile limitrofe, Marea Neagră în NV, bazinul Peciorei din Câmpia Rusă, România (Subcarpați, Câmpia Română, Depresiunea colinară a Transilvaniei, Dealurile de Vest, Câmpia de Vest);


• Cărbuni: M. Ural, Wales și Northumberland în Marea Britanie, Rhur în Germania, Silezia în Polonia și Cehia, Asturia în Spania iar în România în Depresiunea Petroșani, Podișul Getic, Subcarpații de Curbură și Getici, Câmpia de Vest etc.;


• Roci de construcție: granit (Finlanda, Scoția, Munții Măcin), bazalt (Masivul Central Francez, Irlanda, M. Harghitei), marmură (Grecia, Italia, Norvegia, Munții Poiana Ruscă);


• Sare: Polonia, Germania, Spania, România (Subcarpați, P. Sucevei, P. Transilvaniei)

II. Resursele de apă

• Energia hidroelectrică: Norvegia, Alpi, Dunăre (România, Serbia), Volga (Rusia);


• Energia geotermală: Italia, Islanda, România (Câmpia de Vest);


• Ape minerale: România (Vatra Dornei, Borsec, Harghita), Franța (Vichy), Cehia (Karlovy-Vary);


• Lacuri: agrement, piscicultură, irigații, etc.

III. Resurse atmosferice și extraatmosferice

• Energia eoliană: Olanda, Germania, Danemarca;


• Energia solară: Franța, Spania, Germania, Marea Britanie;


• Resursele vegetale: păduri, pășuni, fânețe. Din punct de vedere economic, mai importante sunt pădurile de conifere, pajiștile montane și cele din lungul râurilor;


• Resursele de sol: cernoziom (fertilitat).

Țări |

Cel mai mare stat de pe continent este Federația Rusă, chiar dacă se ia în considerare doar partea sa europeană, Rusia fiind mai mare decât orice alt stat european. Douăzeci și opt din țările Europei compun Uniunea Europeană și sunt puternic integrate din punct de vedere politic și economic.

Tabelul de mai jos afișează o listă a țărilor europene grupate după regiunile folosite de către Organizația Națiunilor Unite.

Alb. And. Austria Armenia Azer. Belarus Belgia Bosnia Bulgaria Croația Cipru Cehia Danemarca Estonia Finlanda Franța Germania Georgia Grecia Groenlanda (Dan.) Ungaria Islanda Irlanda Italia S. Mar. Kos. Letonia Liec. Lituania Lux. Mac. Malta Moldova Mon. Munt. Ol. Norvegia Svalbard (Nor) Polonia Portugalia România Rusia Serbia Slovacia Slo. Spania Suedia Elv. Turcia Ucraina Regatul Unit Far. (Dan) Vat. M. Adr. Oceanul Arctic Marea Egee Marea Barents Golful Biscaya Marea Neagră Marea Azov Marea Caspică Marea Celtică Marea Groenlandei Marea Baffin Golful Cádiz Marea Ligurică Marea Mediterană Atlanticul de Nord Marea Nordului Marea Norvegiei Str. Gibraltar
Numele regiunii și al țării cu drapel	Suprafață (km²)	Populație (est. din 1 iulie 2002)	Densitatea populației (pe km²)	Capitală
Europa de Est:
Belarus	207.600	10.335.382	49,8	Minsk
Bulgaria	110.910	7.621.337	68,7	Sofia
Republica Moldova	33.843	4.434.547	131,0	Chișinău
Polonia	312.685	38.625.478	123,5	Varșovia
Republica Cehă	78.866	10.256.760	130,1	Praga
România	238.391	21.698.181	91,0	București
Slovacia	48.845	5.422.366	111,0	Bratislava
Ucraina	603.700	48.396.470	80,2	Kiev
Ungaria	93.030	10.075.034	108,3	Budapesta
Europa de Nord:
Danemarca	43.094	5.368.854	124,6	Copenhaga
Estonia	45.226	1.415.681	31,3	Tallinn
Finlanda	336.593	5.157.537	15,3	Helsinki
Islanda	103.000	307.261	2,7	Reykjavík
Letonia	64.589	2.366.515	36,6	Riga
Lituania	65.200	3.601.138	55,2	Vilnius
Norvegia	324.220	5.163.709	15.92	Oslo
Regatul Unit	244.820	61.100.835	244,2	Londra
Republica Irlanda	70.280	4.234.925	60,3	Dublin
Suedia	449.964	9.090.113	19,7	Stockholm
Europa de Sud:
Albania	28.748	3.600.523	125,2	Tirana
Andorra	468	68.403	146,2	Andorra la Vella
Bosnia și Herțegovina	51.129	4.448.500	77,5	Sarajevo
Croația	56.542	4.437.460	77,7	Zagreb
Grecia	131.940	10.645.343	80,7	Atena
Italia	301.230	58.751.711	191,6	Roma
Macedonia de Nord	25.333	2.054.800	81,1	Skopje
Malta	316	397.499	1.257,9	Valletta
Muntenegru	13.812	616.258	44,6	Podgorița
Portugalia	91.568	10.084.245	110,1	Lisabona
San Marino	61	27.730	454,6	San Marino
Serbia	88.361	9.663.742	109,4	Belgrad
Slovenia	20.273	1.932.917	95,3	Ljubljana
Spania	504.851	45.061.274	89,3	Madrid
Vatican	0,44	900	2.045,5	Cetatea Vaticanului
Europa de Vest:
Austria	83.858	8.169.929	97,4	Viena
Belgia	30.510	10.274.595	336,8	Bruxelles
Elveția	42.290	7.507.000	176,8	Berna
Franța	547.030	59.765.983	109,3	Paris
Germania	357.021	83.251.851	233,2	Berlin
Liechtenstein	160	32.842	205,3	Vaduz
Luxemburg	2.586	448.569	173,5	Luxembourg
Monaco	1,95	31.987	16.403,6	Monaco
Țările de Jos (Olanda)	41.526	16.318.199	393,0	Amsterdam
Europa Transcontinentală și Asia:
Azerbaidjan	86.600	8.621.000	97	Baku
Georgia	69.700	4.661.473	64	Tbilisi
Kazahstan	2.724.900	15.217.711	5,6	Astana
Rusia	3.960.000	106.037.143	26,8	Moscova
Turcia	783.562	70.586.256	93	Ankara
Europa sociopolitică
Armenia	29.800	3.229.900	101	Erevan
Israel	67.91	3.572.000	49,7	Ierusalim
Cipru	9.251	788.457	85	Nicosia
Total	10.176.246	709.608.850	69,7

Populația și caracteristicile Europei geodemografice |

Population density Europe

Încă de la Renaștere, Europa a avut o influență majoră în cultura, economia și mișcările sociale din întreaga lume. Cele mai importante invenții își au originea, în principal, în Europa și Statele Unite.^[9] Demografia Europei e importantă nu numai din punct de vedere istoric, cât mai ales din cel al înțelegerii actualelor relații internaționale și probleme de ordin social-economic.

Unele probleme curente și din trecut legate de demografie au inclus emigrația religioasă, relațiile inter-rasiale, imigrația economică, un declin al natalității și îmbătrânirea populației. În unele țări majoritar catolice, precum Irlanda și Polonia, accesul la avort este, în prezent, limitat; în trecut, asemenea restricții privind nașterile controlate artificial erau comune în Europa. Avortul a rămas ilegal în insula Malta, unde religia de stat este cea catolică. De asemenea, este de menționat și faptul că 3 țări europene (Olanda, Belgia și Elveția) și comunitatea autonomă a Andaluziei (Spania)^[10][11] au permis forma limitată a eutanasiei voluntare pentru persoanele bolnave în stare terminală.

În 2005 populația Europei a fost estimată la 731 de milioane de locuitori de către Națiunile Unite,^[12] care reprezintă puțin peste a noua parte din populația lumii. Cu un secol în urmă, Europa adăpostea aproape un sfert din populația lumii. Populația Europei a crescut în ultimul secol, dar în alte zone ale lumii (în special în Africa și Asia) populația lumii a crescut într-un ritm mult mai alert.^[12] Potrivit proiecției populației realizată de ONU, populația Europei va suferi un declin până la 7% din populația planetei în 2050, sau 653 de milioane de locuitori (varianta medie, variantele cele mai ridicate și scăzute fiind de 777 de milioane, respectiv, 556 de milioane).^[12] În acest context, discordanțe importante există între regiuni privind rata fertilității.

Demographics of europe

Demographics of Europe

Evoluția numerică |

Din secolul III până în 1759 a avut loc o creștere lentă; Europa avea 40 de milioane de locuitori în secolul III, 80 de milioane de locuitori în 1500 și 140 de milioane de locuitori în 1759. Creșterea lentă a fost cauzată de epidemii, invazii ale popoarelor migratoare, războaie, lipsa resurselor alimentare datorită recoltelor scăzute.

Creșterea evidentă a populației în condițiile exploziei demografice a fost declanșată de Revoluția Industrială din Anglia, Franța, Germania și Țările de Jos, de progresele în domeniul medical, de creșterea nivelului de trai: în sec. XIX-XX, populația Europei a crescut de la 203 milioane de locuitori la 408 de milioane de locuitori, pentru ca în 2011 să se înregistreze 738.271.800 de locuitori (cu populația Rusiei inclusă, însă cu populația Turciei exclusă).
După 1950 ritmul de creștere al populației s-a redus, apropiindu-se de valoarea 0 în ultimii ani. Din populația totală a Europei actuale, circa 500.729.000 de locuitori aparțin Uniunii Europene, care include în prezent 27 de state membre (în cazul aderării Croației la 1 iulie 2013, populația totală a statelor membre UE ar crește cu 4.284.889 de locuitori).

Distribuția spațială a populației |

Populația a fost distribuită inegal în Europa, în funcție de factorii naturali, factorii tehnologici și economici, factorii demografici și factorii sociali.

Densitatea medie a populației este de 71 loc./km², plasând Europa pe locul 2 după Asia. Pe state există densități diferite: state cu densități medii de peste 200 loc./km² (Germania, Olanda, Belgia, Regatul Unit); cu densități între 150-200 loc./km² (Italia, Elveția), între 100–150 km² (Danemarca, Franța, Portugalia, Ungaria, Polonia), între 50-100 loc./ km² (Irlanda, Spania, Austria, România, Bulgaria, Grecia) și sub 50 loc./km² (Islanda, Norvegia, Finlanda, Letonia sau Rusia-27 loc./km²). Cea mai mare densitate de populație o are Monaco (16.000 loc./km²), iar cea mai mică densitate o are Islanda (2,81 loc./km²).

Pe zone, densități mai mari de 300 loc./km² apar în Olanda, Belgia, Ruhr, centrul și sud-estul Marii Britanii, nordul Italiei, valea Rhinului, între 100-200 loc./km² (Europa de Vest și Europa Centrală); sub 50 loc./km² (Europa Nordică, Europa de Răsărit și Peninsula Balcanică).

Mișcarea naturală a populației |

Invandrare utvandrare Sverige 1850-2007

Europa este spațiul unui dramatism demografic deoarece natalitatea a coborât la 11-12%, iar mortalitatea a urcat la 11%, rezultând un bilanț natural cuprins între 0-1%. Pe state, în ultimii ani s-au înregistrat rate ale natalității între 15 și 20% în Albania, Turcia, Islanda și Irlanda; rate reduse ale natalității în jur de 10% și sub 10%, în Austria, Germania, Ungaria, România și Rusia, și chiar de 8-9% în Bulgaria și Ucraina.

Bilanțul natural al populației Europei este negativ în țări ca: Letonia (-7,1%), Ucraina (-6,2%), Rusia (-4,8%), Belarus (-4,7%) și România (-1,5%).

Speranța de viață |

În Europa speranța de viață este de 70 de ani. Pe state apar diferențieri mari: în Islanda 79 ani la bărbați și 83 de ani la femei; în Elveția 84 de ani la femei.

În 2008, speranța de viață la nivelul celor 27 de state din UE era de 76,4 ani pentru bărbați și 82,4 ani pentru femei, iar creșterea speranței de viață este principatul factor care duce la îmbătrânirea populației.

În statele din Europa de Est s-a înregistrat o scădere a speranței medii de viață ca urmare a degradării nivelului de trai, accidentelor, crimelor, consumului de alcool etc. Ca tip demografic, Europa se încadrează în tipul demografic modern, cu deficit natural de populație.

Mobilitatea teritorială a populației |

După marile descoperiri geografice europenii au părăsit continentul și au contribuit decisiv la colonizarea lumii noi.

Începând din secolul XX și până în prezent asistăm la o tendință inversă(locuitorii altor continente se îndreaptă spre Europa ca forță de muncă , cele mai multe sosiri fiind din fostele colonii din Africa, Orientul Mijlociu sau din Asia către Marea Britanie, Franța, Olanda , care au și adoptat o legislație favorabilă.

După 1989 s-a înregistrat un flux de emigranți dinspre țările est-europene spre Europa occidentală, datorită decalajelor de dezvoltare economică și implicit a diferenței nivelului de trai.

Fenomenul "brain drain" sau "exodul inteligenței" a căpătat o extensiune mare (persoanele super-dotate fiind racolate spre occident).

Conflictele militare din nordul Africi au contribuit în ultimii ani la intensificarea fluxurilor de emigrare a refugiaților spre statele din sudul Europei, acestea confruntându-se cu mari probleme legate de preluarea acestora-în special Italia.

La nivelul continentului, bilanțul migratoriu este predominant negativ cu excepția unor state ca Marea Britanie, Germania, Franța, Suedia etc. Principalele țări emițătoare de emigranți sunt cele foste comuniste: principalele țări receptoare de imigranți sunt Franța, Spania, Germania, Marea Britanie, Grecia, Italia, Belgia și Olanda.

Structura populației pe grupe de vârstă |

Europe population over 65

Structura populației pe grupe de vârstă este influențată de mobilitatea populației, comportamentului demografic și nivelului de trai. Pe ansamblu, Europa se caracterizează printr-o pondere mare (15%) a populației de peste 60 de ani, fiind continentul cu cea mai îmbătrânită populație. Italia este țara cu cea mai îmbătrânită populație de pe glob, cu 19,7 % din totalul populației cu vârste de peste 60 de ani, valori ridicate dețin Germania și Grecia, Belgia și Suedia.

Populația tânară (sub 15 ani) deține doar 17% din populația Europei. Există și țări cu pondere mare a populației tinere: Albania, Islanda, Irlanda, Cipru.

Structura profesională a populației |

Structura populației pe ramuri de activitate economică prezintă mari diferențe: valorile medii plasează Europa între continentele cu un nivel de dezvoltare economică ridicată, cu o importantă forță de muncă ocupată în servicii (60%), industrie (23%) și agricultură (17%).

Partea centrală și de vest a Europei are o pondere de peste 70% a populației ocupate în sfera serviciilor. Fostele state socialiste din Europa de est au ponderi ridicate ale populației ocupate în sectorul secundar, cum sunt România și Slovacia.

Criza economică izbucnită din 2008 și Criza datoriilor și a statelor din zona Euro ar putea modifica drastic structura profesională a populației și ar provoca o scădere masivă economică a Europei în viitorul apropiat.

Structura populației pe medii(urban/rural) |

În Europa populația urbană are o pondere de 73%, iar cea rurală de 27 %.

Structura confesională |

Europe religion map en

În Europa religia dominantă este creștinismul cu trei culte principale: catolicismul (predominant în Franța, Spania, Italia, Belgia, Portugalia, Polonia, Ungaria, Irlanda, Austria), protestantismul (predominant în Germania, Olanda, Norvegia, Suedia, Finlanda, Danemarca, Marea Britanie) și ortodoxismul (predominant în Rusia, România, Grecia, Bulgaria, Ucraina, Republica Moldova, Belarus și Serbia).

Alte culte: cultul musulman în Albania și Bosnia, neoprotestantismul (baptiștii, adventiștii, evangheliștii, martorii lui Iehova). Se preconizează că până în 2030, numărul musulmanilor în Europa se va dubla.

Limbi |

Hartă lingvistică a Europei

Majoritatea limbilor Europei fac parte din una din cele trei mari familii lingvistice indo-europene: limbile romanice (dezvoltate din limba latină vorbită în Imperiul Roman); limbile germanice (dezvoltate din limba pregermanică vorbită în partea de sud a Scandinaviei); limbile slave (dezvoltate din limba slavă veche vorbită în Ucraina actuală)^[13].

• 
  Limbile romanice sunt vorbite, constant, în Europa de Sud-Vest și Vest, în țări precum Franța, Belgia, Spania, Portugalia, Andorra, Italia, Elveția, dar și în România, Republica Moldova, în unele regiuni ale Serbiei, Macedoniei și Greciei. Există, de asemenea, o importantă diasporă italiană și portugheză în Germania, Elveția etc.


• 
  Limbile germanice sunt vorbite, mai ales, în Europa Centrală, Europa de Nord-Vest și Nord (Germania, Austria, Elveția, nordul-estul Italiei, nord-estul Franței, Țările de Jos și Scandinavia și, de asemenea, în Marea Britanie și Irlanda, precum și de minoritatea germană și de unii membri ai comunităților evreiești care au supraviețuit în diverse țări de pe cuprinsul continentului).


• 
  Limbile slave se utilizează în Europa Centrală și Europa de Est - în Polonia, Cehia și Slovacia, unele zone ale estului Germaniei, în Rusia, țările baltice, Ucraina, Belarus și în Europa de Sud-Est - în țările din fosta Iugoslavie, Bulgaria, minorități din nordul Greciei, Ungaria, România și Republica Moldova, în țări din Caucaz, precum și de către diaspora iugoslavă, polonă, ucraineană și rusă în Germania, Franța, Belgia, Suedia și alte țări occidentale^[13].

În afară de cele trei familii amintite sunt vorbite și alte limbi indo-europene:

• 
  Limbile celtice, din care multe au dispărut, mai rămân în uz relativ limitat în câteva regiuni ale Europei, precum Scoția, Irlanda, (unde limba gaelică irlandeză este oficială), Țara Galilor și Bretania^[13];


• 
  Limbile baltice sunt vorbite în zona Mării Baltice - mai ales în Lituania și Letonia, și unele zone limitrofe din Belarus și Polonia;


• 
  Limba greacă - mai ales, în Grecia și Cipru, și in unele mici zone din sudul Albaniei și Italiei;


• 
  Limba albaneză - supraviețuitoare a grupului de limbi iliro-tracice, vorbită în Albania, Serbia - Kosova, Muntenegru, Macedonia de Nord, nordul Greciei și în unele zone din sudul Italiei, precum și de imigranți albanezi și kosovari în această țară și în alte țări occidentale;


• 
  Limba armeană, mai ales în Armenia.


• Între limbi indiene se numără limba romanes - vorbită de către o bună parte a romilor aflați ca minoritate în numeroase țări europene; de asemenea, urdu, hindi, marathi, bengali, malayalam și alte limbi și dialecte ale diasporei indo-pakistaneze din Marea Britanie.


• 
  Limbi iraniene ca, de exemplu, persana și kurda sunt vorbite de minorități imigrate în ultimele decenii, mai ales în țări germanofone și Franța, iar osetina este vorbită de un popor din Caucaz.

În afara limbilor indo-europene sunt reprezentate în Europa și alte câteva familii de limbi, în primul rând,

• Cele fino-ugrice — cu vechime pe continent: în nord — finlandeza (în Finlanda) și estona în Estonia, limbile sami vorbite de laponi în nordul țărilor scandinave și limba maghiară (în Ungaria și în unele părți din România, Slovacia, Ucraina și nordul Serbiei); de asemenea, câteva limbi (mordvina, udmurta, hanti mansi etc) de pe teritoriul unor provincii autonome din cadrul Federației Ruse.


• În Țara Bascilor și Navarra, în nordul Spaniei și mai puțin în sudul Franței se mai vorbește limba bască, o limbă izolată, neînrudită cu nici o altă limbă vorbită pe continent (se pare că este una din cele mai vechi limbi de pe continent, dacă nu cea mai veche).


• Familia limbilor turcice este reprezentată de: limba turcă vorbită în Turcia și Ciprul de Nord, dar și de minorități importante în Germania, Olanda, și Bulgaria, mai mici în Grecia, România etc.; limbi ca tătara; bașkira, ciuvașa; kalmîka în republici sau regiuni autonome din cadrul Federației Ruse și Ucrainei (tătarii din Crimeea) și, în vecinătatea lor, găgăuza — vorbită de o minoritate din Republica Moldova; azera — limba majorității din Azerbaidjan
  


• De asemenea, în Caucaz se vorbesc, din vechime, limbi din familia limbilor caucaziene precum georgiana în Georgia, cecena, avara, abhaza, limbile cerkezilor etc.

• Familia limbilor semitice e reprezentată de limba malteză, oficială în Malta, și de limba arabă vorbită de minorități numeroase de istorie recentă în Franța, Olanda, Spania, precum și de imigranți arabofoni în Marea Britanie, Suedia și alte țări occidentale. Există și o diasporă somaliană și etiopiană în Italia, Franța, Olanda etc.

Datorită imigrației din fostele colonii, există și comunități vorbitoare de limbi africane din familia limbilor hamitice, sudaneze, bantu (de pildă, în Franța și Marea Britanie etc) sau a limbilor malaezo-polineziene — de exemplu, în Olanda, Franța, Marea Britanie.

În unele orașe occidentale există cartiere populate de vorbitori de limbi din familia sino-tibetană — mai ales chinezi și vietnamezi — de pildă, în Franța și Regatul Unit — sau comunități bilingve de imigranți vorbitori de limbi amerindiene, în Spania.

Multilingvismul și apărarea limbilor regionale și minoritare sunt recunoscute ca scopuri politice în Europa de astăzi. În același timp, se acordă însemnătate și combaterii marginalizării și izolării cronice a minorităților mai recent imigrate, mai ales din țări extra-europene, în scopul promovării integrării lor economice, culturale și lingvistice.

Sistemul de orașe al Europei |

Sistemul de orașe al Europei este rezultatul unor transformări succesive. În diferite perioade istorice orașele europene au fost cele mai mari din lume: Roma în Antichitate, Constantinopolul în Evul Mediu și Londra în epoca modernă. Sistemul de orașe al Europei este alcătuit din totalitatea așezărilor urbane din spațiul european aflate în relații complexe de interdependență și definite prin localizare, ierarhie, centralitate și mărime teritorială.
Localizare orașelor europene este condiționată de configurația terenului, de resursele de apă și de căile de comunicații.a

Localizarea grupată a orașelor europene se referă la ariile cu grad sporit de concentrare a acestora sub formă de aglomerații urbane, conurbații și chiar megalopolisuri. Cele mai reprezentative aglomerații urbane din Europa sunt metropolele: Moscova (12,2 mil. loc.), Paris (11,3 mil. loc.), Londra (11,2 mil. loc.), Berlin (4,1 mil. loc.), Milano, Madrid, Roma, Atena.
Aglomerațiile de tip megalopolis se conturează în câteva areale după cum urmează:

• Middland, megalopolisul englez, cuprinde marea Londră și orașele Birmingham, Manchester, Liverpool, Schefield, Nottingham, Leeds, și înglobează cam jumătate din populația Marii Britanii (cca. 33 mil. loc.)


• Ruhr-Rhin, megalopolisul german, dezvoltat în jurul conurbației Ruhr-Rhin, cu o populație de peste 25 mil. loc. care înglobează orașele Stuttgart, Frankfurt am Main, Kőln, Dűsseldorf și Essen


• Randstad-Holland, megalopolisul olandez, care ocupă jumătatea vestică a țării și concentrează 60% din populația Olandei (cca. 10 mil. loc.), include cele două capitale Amsterdam și Haga precum și orașele Rotterdam și Utrecht.

Alte zone cu grad sporit de concentrare a orașelor sunt: Bazinul Parisului, sud-estul Ucrainei, valea fluviului Volga, nord-estul Franței, litoralul mediteranean al Spaniei, sudul Poloniei.Cele mai vechi centre urbane ale Europei au apărut în jurul Mării Mediterane în perioada antică (în Grecia, Italia, sudul Franței) și pe țărmul Mării Negre:

• orașele grecești au apărut atât în bazinul Mării Mediterane (Atena, Corint, Byzantion, Marsala) și la Marea Neagră (Tomis, Histria, Callatis)


• orașele romane: Roma, Londra (Londinium), Paris (Lutetia), Viena (Vindobona), Kőln (Colonia)

În Evul Mediu s-au dezvoltat orașele hanseatice (Anvers, Bruges, Hamburg și Bremen), cele din bazinul mediteranean (Bizantium-Constantinopol, Genova, Veneția), dar și multe orașe din Europa Centrală (Paris, Londra, Cracovia, Praga, Viena, Milano, Brașov, Târgoviște, Iași, Budapesta), și Europa de Est (Kiev, Moscova, St. Petersburg).
În Epoca Modernă au apărut orașe noi care sunt un produs al Revoluției Industriale al activităților de producție și comerț: Manchester, Liverpool (Marea Britanie), Rotterdam (Olanda), Sankt Petersburg (Rusia), Odessa (Ucraina), Essen (Germania), Reșița și Hunedoara (România).
După al Doilea Război Mondial a apărut o explozie de centre urbane înființate fie prin acordare de statut urban unor comune, fie prin înființarea de orașe noi în jurul unor obiective industriale nou construite: Nowa Huta (Polonia), Dunaujváros (Ungaria), Eisenhüttenstadt (Germania), Victoria (România).

Clasificarea orașelor după criterii geografice
După poziția geografică:

• Orașe situate pe litoral, orașe-port: Londra, Sankt Petersburg, Rotterdam, Odessa, Istanbul, Barcelona.


• Orașe situate în interiorul continentului: Paris, Viena, Berlin, Moscova, Kiev, București.

După mărimea demografică

• În Europa există peste 60 de orașe cu populație ce depășește 1 mil. loc.


• În prezent, aglomerația urbană Moscova este considerată cea mai mare entitate urbană a Europei (cu o populație de 12,1 mil. loc.).


• În viitorul apropiat este de așteptat ca orașul Istanbul să devină cel mai mare oraș al Europei sub aspect demografic.

După funcția urbană

• Orașe cu funcție comercială: Genova, Leipzig, Veneția, Anvers, Lyon, Cracovia, Narwik, Cardiff, Arhanghelsk, Odessa.


• Orașe cu funcție industrială: Manchaster, Birmingham, Essen, Katowice, Donețk, Torino, Brașov


• Orașe cu funcție culturală: Viena, Florența, Sankt Petersburg, Cannes, San Remo, Davos, Versailles, Oxford, Cambridge, Heidelberg


• Orașe cu funcții de servicii: Băile Herculane, Vichy, Karlovy-Vary, Nisa


• Orașe cu funcție financiară: Londra, Paris, Zűrich, Frankfurt


• Orașe cu funcție portuară: Rotterdam, Hamburg, Liverpool, Gdansk, Constanța

Nivelul de urbanizare al Europei este evidențiat și de ponderea de 77 % a populației urbane.

Lista orașelor mari |

Rang	Oraș	Stat	Populație (2004)[14]	Populația oficială 2012	Datele recesământ/estimate	Referițe	Imagine
1	London[15]	Regatul Unit	&&&&&&&&&7429200.&&&&&07.429.200	&&&&&&&&&8174000.&&&&&08.174.000	02011-03-27 27 martie 2011	[16]
2	Berlin	Germania	&&&&&&&&&3387828.&&&&&03.387.828	&&&&&&&&&3501872.&&&&&03.501.872	02011-12-31 31 decembrie 2011	[17]
3	Madrid	Spania	&&&&&&&&&3228319.&&&&&03.228.319	&&&&&&&&&3284110.&&&&&03.284.110	02011-01-01 1 ianuarie 2011	[18]
4	Atena	Grecia	&&&&&&&&&3058400.&&&&&03.058.400	&&&&&&&&&3089698.&&&&&03.089.698	02011-01-01 1 ianuarie 2011	[19]
5	Roma	Italia	&&&&&&&&&2553873.&&&&&02.553.873	&&&&&&&&&2799350.&&&&&02.799.350	02012-07-31 31 iulie 2012	[20]
6	Paris	Franța	&&&&&&&&&2181374.&&&&&02.181.374	&&&&&&&&&2234105.&&&&&02.234.105	02009-12-31 31 decembrie 2009	[21]
7	Hamburg[22]	Germania	&&&&&&&&&1734830.&&&&&01.734.830	&&&&&&&&&1802041.&&&&&01.802.041	02012-03-30 30 martie 2012	[23]
8	Budapest	Ungaria	&&&&&&&&&1695814.&&&&&01.695.814	&&&&&&&&&1740041.&&&&&01.740.041	02012-01-01 1 ianuarie 2012	[24]
9	Vienna	Austria	&&&&&&&&&1598626.&&&&&01.598.626	&&&&&&&&&1730278.&&&&&01.730.278	02012-01-01 01 ianuarie 2012	[25]
10	Varșovia	Polonia	&&&&&&&&&1716855.&&&&&01.716.855	&&&&&&&&&1711324.&&&&&01.711.324	02012-07-01 1 iulie 2012	[26]
11	Bucharest	România	&&&&&&&&&1927448.&&&&&01.927.448	&&&&&&&&&1677985.&&&&&01.677.985	02011-10-20 20 octombrie 2011	[27]
12	Barcelona	Spania	&&&&&&&&&1621537.&&&&&01.621.537	&&&&&&&&&1621537.&&&&&01.621.537	02009-01-01 1 ianuarie 2009	[18]
13	Munich	Germania	&&&&&&&&&1249176.&&&&&01.249.176	&&&&&&&&&1378176.&&&&&01.378.176	02011-12-31 31 decembrie 2011	[28]
14	Milano	Italia	&&&&&&&&&1299439.&&&&&01.299.439	&&&&&&&&&1350267.&&&&&01.350.267	02012-06-30 30 iunie 2012	[29]
15	Praga	Cehia	&&&&&&&&&1290846.&&&&&01.290.846	&&&&&&&&&1290846.&&&&&01.290.846	02011-06-17 17 iunie 2011	[30]
16	Sofia	Bulgaria	&&&&&&&&&1138950.&&&&&01.138.950	Eroare de expresie: caracter de punctuație „,” necunoscut.Eroare de expresie: caracter de punctuație „,” necunoscut1.296.615	02011-02 februarie 2011	[31]
17	Brussels[32]	Belgia	&&&&&&&&&&999899.&&&&&0999.899	&&&&&&&&&1119088.&&&&&01.119.088	02011-01-01 1 ianuarie 2011	[33]
18	Birmingham	Regatul Unit	&&&&&&&&&&992400.&&&&&0992.400	&&&&&&&&&1074300.&&&&&01.074.300	02011-03-27 27 martie 2011	[16]
19	Cologne	Germania	&&&&&&&&&&969709.&&&&&0969.709	&&&&&&&&&1000298.&&&&&01.000.298	02009-05-31 31 mai 2009	[34]
20	Napoli	Italia	&&&&&&&&&&995171.&&&&&0995.171	&&&&&&&&&&956664.&&&&&0956.664	02012-06-30 30 iunie 2012	[29]
21	Turin	Italia	&&&&&&&&&&902255.&&&&&0902.255	&&&&&&&&&&905352.&&&&&0905.352	02012-06-30 30 iunie 2012	[29]
22	Stockholm	Suedia	&&&&&&&&&&761721.&&&&&0761.721	&&&&&&&&&&861010.&&&&&0861.010	02011-09-30 30 septembrie 2011	[35]
23	Marseille	Franța	&&&&&&&&&1023973.&&&&&01.023.973	&&&&&&&&&&850602.&&&&&0850.602	02009 2009	[36]
24	Valencia	Spania	&&&&&&&&&1294732.&&&&&01.294.732	&&&&&&&&&&814208.&&&&&0814.208	02009-01-01 1 ianuarie 2009	[18]
25	Amsterdam	Olanda	Eroare de expresie: caracter de punctuație „,” necunoscut.Eroare de expresie: caracter de punctuație „,” necunoscut767.849	&&&&&&&&&&798164.&&&&&0798.164	02012-11-30 30 noiembrie 2012	[37]
26	Kraków	Polonia	&&&&&&&&&&757430.&&&&&0757.430	&&&&&&&&&&756666.&&&&&0756.666	02007-06-30 30 iunie 2007	[38]
27	Leeds	Regatul Unit	&&&&&&&&&&443247.&&&&&0443.247	Eroare de expresie: caracter de punctuație „,” necunoscut.Eroare de expresie: caracter de punctuație „,” necunoscut751.500	02008-08-27 27 august 2008	[16]
28	Łódź	Polonia	&&&&&&&&&&744541.&&&&&0744.541	&&&&&&&&&&750125.&&&&&0750.125	02009-01-01 1 ianuarie 2009	[38]
29	Riga	Letonia	&&&&&&&&&&735241.&&&&&0735.241	&&&&&&&&&&713000.&&&&&0713.000	02009-01-01 1 ianuarie 2009	[39]
30	Sevilla	Spania	&&&&&&&&&&704203.&&&&&0704.203	&&&&&&&&&&703206.&&&&&0703.206	02009-01-01 1 ianuarie 2009	[40]
31	Frankfurt	Germania	&&&&&&&&&&646889.&&&&&0646.889	&&&&&&&&&&691518.&&&&&0691.518	02011-12-31 31 decembrie 2011	[41]
32	Zaragoza	Spania	&&&&&&&&&&638799.&&&&&0638.799	&&&&&&&&&&674317.&&&&&0674.317	02009-01-01 1 ianuarie 2009	[18]
33	Palermo	Italia	&&&&&&&&&&675277.&&&&&0675.277	&&&&&&&&&&653235.&&&&&0653.235	02012-06-30 30 iunie 2012	[29]
34	Wrocław	Polonia	&&&&&&&&&&636268.&&&&&0636.268	&&&&&&&&&&633950.&&&&&0633.950	02007-06-30 30 iunie 2007	[38]
35	Rotterdam	Olanda	&&&&&&&&&&598923.&&&&&0598.923	&&&&&&&&&&615752.&&&&&0615.752	02012-11-30 30 noiembrie 2012	[37]
36	Genoa	Italia	&&&&&&&&&&605084.&&&&&0605.084	&&&&&&&&&&606070.&&&&&0606.070	02012-06-30 30 iunie 2012	[29]
37	Helsinki	Finlanda	&&&&&&&&&&559716.&&&&&0559.716	&&&&&&&&&&600551.&&&&&0600.551	02011-04-30 30 aprilie 2011	[42]
38	Stuttgart	Germania	&&&&&&&&&&590657.&&&&&0590.657	&&&&&&&&&&595452.&&&&&0595.452	02007-02-28 28 februarie 2007	[43]
39	Düsseldorf	Germania	&&&&&&&&&&572663.&&&&&0572.663	&&&&&&&&&&592393.&&&&&0592.393	02011-12-31 31 decembrie 2011	[44]
40	Glasgow	Regatul Unit	&&&&&&&&&&629501.&&&&&0629.501	&&&&&&&&&&581900.&&&&&0581.900	02007-06-30 30 iunie 2007	[16]
41	Dortmund	Germania	&&&&&&&&&&588680.&&&&&0588.680	&&&&&&&&&&580444.&&&&&0580.444	02010-12-31 31 decembrie 2010	[37]
42	Essen	Germania	&&&&&&&&&&588084.&&&&&0588.084	&&&&&&&&&&574635.&&&&&0574.635	02010-12-31 31 decembrie 2010	[45]
43	Málaga	Spania	&&&&&&&&&&547731.&&&&&0547.731	&&&&&&&&&&568305.&&&&&0568.305	02009-01-01 1 ianuarie 2009	[18]
44	Poznań	Polonia	&&&&&&&&&&570778.&&&&&0570.778	&&&&&&&&&&564035.&&&&&0564.035	02007-06-30 30 iunie 2007	[38]
45	Copenhagen	Danemarca	&&&&&&&&&&501664.&&&&&0501.664	&&&&&&&&&&557920.&&&&&0557.920	02012-10-01 1 octombrie 2012	[46]
46	Vilnius	Lituania	&&&&&&&&&&552800.&&&&&0552.800	&&&&&&&&&&553553.&&&&&0553.553	02006-01-01 1 ianuarie 2006	[47]
47	Bremen	Germania	&&&&&&&&&&545932.&&&&&0545.932	&&&&&&&&&&548477.&&&&&0548.477	02006-11-11 11 noiembrie 2006	[48]
48	Lisabona	Portugalia	&&&&&&&&&&529485.&&&&&0529.485	&&&&&&&&&&547631.&&&&&0547.631	02011 2011	[49]
49	Sheffield	Regatul Unit	&&&&&&&&&&516100.&&&&&0516.100	&&&&&&&&&&534500.&&&&&0534.500	02008-08-27 27 august 2008	[16]
50	Leipzig	Germania	&&&&&&&&&&498491.&&&&&0498.491	&&&&&&&&&&533374.&&&&&0533.374	02012-03-31 31 martie 2012	[50]
51	Dresden	Germania	&&&&&&&&&&487421.&&&&&0487.421	&&&&&&&&&&530548.&&&&&0530.548	02012-03-31 31 martie 2012	[50]
52	Dublin	Irlanda	&&&&&&&&&&471841.&&&&&0471.841	&&&&&&&&&&525383.&&&&&0525.383	02011-04-10 10 aprilie 2011	[51]
53	Hannover	Germania	&&&&&&&&&&515841.&&&&&0515.841	&&&&&&&&&&517251.&&&&&0517.251	02007-09-30 30 septembrie 2007	[52]
54	Gothenburg	Suedia	&&&&&&&&&&466990.&&&&&0466.990[53]	&&&&&&&&&&507330.&&&&&0507.330	02009-12-31 31 decembrie 2009	[35]
55	Haga	Olanda	&&&&&&&&&&469059.&&&&&0469.059	&&&&&&&&&&504260.&&&&&0504.260	02012-11-30 30 noiembrie 2012	[37]
56	Bradford	Regatul Unit	&&&&&&&&&&481100.&&&&&0481.100	&&&&&&&&&&501700.&&&&&0501.700	02008-08-27 27 august 2008	[16]
57	Nuremberg	Germania	&&&&&&&&&&495302.&&&&&0495.302	&&&&&&&&&&500967.&&&&&0500.967	02007-02-28 28 februarie 2007	[54]
58	Duisburg	Germania	N/A	&&&&&&&&&&496665.&&&&&0496.665	02007-12-31 31 decembrie 2007	[55]
59	Antwerp	Belgia	&&&&&&&&&&455148.&&&&&0455.148	&&&&&&&&&&493517.&&&&&0493.517	02011-01-01 1 ianuarie 2011	[33]
60	Edinburgh	Regatul Unit	&&&&&&&&&&453700.&&&&&0453.700	&&&&&&&&&&477660.&&&&&0477.660	02009-06-30 30 iunie 2009	[16][56]
61	Lyon	Franța	&&&&&&&&&1226249.&&&&&01.226.249	&&&&&&&&&&472304.&&&&&0472.304	02006 2006	[57]
62	Manchester	Regatul Unit	&&&&&&&&&&437000.&&&&&0437.000	&&&&&&&&&&503100.&&&&&0503.100	02011-03-27 27 martie 2011	[58]
63	Gdańsk	Polonia	&&&&&&&&&&459072.&&&&&0459.072	&&&&&&&&&&456103.&&&&&0456.103	02007-06-30 30 iunie 2007	[38]
64	Toulouse	Franța	&&&&&&&&&&651586.&&&&&0651.586	&&&&&&&&&&440204.&&&&&0440.204	02009 2009	[59]
65	Murcia	Spania	&&&&&&&&&&398815.&&&&&0398.815	&&&&&&&&&&436870.&&&&&0436.870	02009-01-01 1 ianuarie 2009	[18]
66	Liverpool	Regatul Unit	&&&&&&&&&&444500.&&&&&0444.500	&&&&&&&&&&466400.&&&&&0466.400	02011-03-27 27 martie 2011	[58]
67	Bratislava	Slovacia	&&&&&&&&&&425155.&&&&&0425.155	&&&&&&&&&&431061.&&&&&0431.061	02009-12-31 31 decembrie 2009	[60]
68	Bristol	Regatul Unit	&&&&&&&&&&393900.&&&&&0393.900	&&&&&&&&&&421300.&&&&&0421.300	02008-08-27 27 august 2008	[16]
69	Szczecin	Polonia	&&&&&&&&&&411900.&&&&&0411.900	&&&&&&&&&&408583.&&&&&0408.583	02007-06-30 30 iunie 2007	[38]
70	Brno	Cehia	&&&&&&&&&&367729.&&&&&0367.729	&&&&&&&&&&403407.&&&&&0403.407	02011-06-17 17 iunie 2011	[61]
71	Palma	Spania	&&&&&&&&&&368974.&&&&&0368.974	&&&&&&&&&&401270.&&&&&0401.270	02009-01-01 1 ianuarie 2009	[18]
72	Tallinn	Estonia	&&&&&&&&&&392306.&&&&&0392.306	&&&&&&&&&&396193.&&&&&0396.193	02006-01-01 1 ianuarie 2006	[62]
73	Bologna	Italia	&&&&&&&&&&374425.&&&&&0374.425	&&&&&&&&&&383949.&&&&&0383.949	02012-06-30 30 iunie 2012	[29]
74	Bochum	Germania	&&&&&&&&&&388179.&&&&&0388.179	&&&&&&&&&&382195.&&&&&0382.195	02007-06-30 30 iunie 2007	[63]
75	Las Palmas de Gran Canaria	Spania	&&&&&&&&&&376953.&&&&&0376.953	&&&&&&&&&&381847.&&&&&0381.847	02009-01-01 1 ianuarie 2009	[18]
76	Florența	Italia	&&&&&&&&&&368059.&&&&&0368.059	&&&&&&&&&&374580.&&&&&0374.580	02012-06-30 30 iunie 2012	[29]
77	Thessaloniki	Grecia	&&&&&&&&&&386627.&&&&&0386.627	&&&&&&&&&&363987.&&&&&0363.987	02001-03-18 18 martie 2001	[64]
78	Bydgoszcz	Polonia	&&&&&&&&&&368235.&&&&&0368.235	&&&&&&&&&&362397.&&&&&0362.397	02007-06-30 30 iunie 2007	[38]
79	Kaunas	Lituania	&&&&&&&&&&368913.&&&&&0368.913	&&&&&&&&&&360630.&&&&&0360.630	02006-01-01 1 ianuarie 2006	[47]
80	Wuppertal	Germania	&&&&&&&&&&361077.&&&&&0361.077	&&&&&&&&&&358746.&&&&&0358.746	02006-06-30 30 iunie 2006	[63]
81	Bilbao	Spania	&&&&&&&&&&352317.&&&&&0352.317	&&&&&&&&&&354860.&&&&&0354.860	02009-01-01 1 ianuarie 2009	[18]
82	Lublin	Polonia	&&&&&&&&&&355998.&&&&&0355.998	&&&&&&&&&&352786.&&&&&0352.786	02007-06-30 30 iunie 2007	[38]
83	Nice	Franța	&&&&&&&&&&478850.&&&&&0478.850[65]	&&&&&&&&&&347060.&&&&&0347.060	02006 2006	[66]
84	Plovdiv	Bulgaria	N/A	&&&&&&&&&&338153.&&&&&0338.153	02011-02 februarie 2011	[31]
85	Varna	Bulgaria	N/A	&&&&&&&&&&334870.&&&&&0334.870	02011-02 februarie 2011	[31]
86	Alicante	Spania	&&&&&&&&&&310330.&&&&&0310.330	&&&&&&&&&&334757.&&&&&0334.757	02008-01-01 1 ianuarie 2008	[67]
87	Córdoba	Spania	&&&&&&&&&&314178.&&&&&0314.178	&&&&&&&&&&328428.&&&&&0328.428	02009-01-01 1 ianuarie 2009	[67]
88	Bielefeld	Germania	&&&&&&&&&&328012.&&&&&0328.012	&&&&&&&&&&326268.&&&&&0326.268	02006-06-30 30 iunie 2006	[68]
89	Wakefield	Regatul Unit	N/A	&&&&&&&&&&322300.&&&&&0322.300	02008-08-27 27 august 2008	[16]
90	Utrecht	Olanda	N/A	&&&&&&&&&&321583.&&&&&0321.583	02012-11-30 30 noiembrie 2012	[37]
91	Cardiff	Regatul Unit	&&&&&&&&&&341054.&&&&&0341.054	&&&&&&&&&&321000.&&&&&0321.000	02007-06-30 30 iunie 2007	[16]
92	Bari	Italia	&&&&&&&&&&328458.&&&&&0328.458	&&&&&&&&&&318591.&&&&&0318.591	02012-06-30 30 iunie 2012	[29]
93	Valladolid	Spania	&&&&&&&&&&321713.&&&&&0321.713	&&&&&&&&&&318461.&&&&&0318.461	02008-01-01 1 ianuarie 2008	[67]
94	Katowice	Polonia	&&&&&&&&&&319904.&&&&&0319.904	&&&&&&&&&&317864.&&&&&0317.864	02009-01-01 1 ianuarie 2009	[38]
95	Aarhus	Danemarca	N/A	Eroare de expresie: caracter de punctuație „,” necunoscut.Eroare de expresie: caracter de punctuație „,” necunoscut315.193	02012-04-01 1 aprilie 2012	.[69]
96	Ostrava	Cehia	&&&&&&&&&&311402.&&&&&0311.402	&&&&&&&&&&310397.&&&&&0310.397	02011-06-17 17 iunie 2011	[70]
97	Coventry	Regatul Unit	&&&&&&&&&&304200.&&&&&0304.200	&&&&&&&&&&309800.&&&&&0309.800	02008-08-27 27 august 2008	[16]
98	Wirral	Regatul Unit	&&&&&&&&&&313100.&&&&&0313.100	&&&&&&&&&&309500.&&&&&0309.500	02008-08-27 27 august 2008	[16]
99	Cluj-Napoca	România	&&&&&&&&&&311528.&&&&&0311.528	&&&&&&&&&&309136.&&&&&0309.136	02011-10-20 20 octombrie 2011	[71]
100	Malmö	Suedia	N/A	&&&&&&&&&&306738.&&&&&0306.738	02012-09-30 30 septembrie 2012	[72]
101	Timișoara	România	&&&&&&&&&&303908.&&&&&0303.908	&&&&&&&&&&303708.&&&&&0303.708	02011-10-20 20 octombrie 2011	[73]	250px
102	Mannheim	Germania	N/A	&&&&&&&&&&300793.&&&&&0300.793	02009-12-31 31 decembrie 2009	[74]